Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

PRIMUL PRINCIPIU AL ŞTIINŢEI DE A DEVENI BOGAT

GÂNDUL este singura putere care poate produce bogăţie tangibilă din Substanţa fără Formă. Materialul din care toate lucrurile sunt făcute este o substanţă care gândeşte, şi un gând despre o formă imprimat acestei substanţe ajunge să producă această formă.
Substanţa Originară se mişcă în concordanţă cu gândurile sale; orice formă său proces pe care îl vedem în natură este forma vizibilă a gândului Substanţei. Când aceasta gândeşte o formă, atunci ea capătă acea formă; când gândeşte o mişcare, ea face acea mişcare. În acest fel au fost create toate lucrurile. Trăim într-o lume a gândului, care este parte a unui univers al gândului. Gândul unui univers în mişcare, ce se extinde prin Substanţa fără Formă, iar Materia Gânditoare se mişcă în concordanţă cu acel gând şi ia forma unui sistem de planete, menţinându-şi acea formă. Materia Gânditoare ia forma gândului său şi se mişcă potrivit acelui gând. Ideea unui sistem rotaţional de sori şi planete, o face să ia forma acestor corpuri celeste şi să le mişte conform gândului său. Gândind forma unui stejar care creşte cu încetul, ea se mişcă şi produce acel copac, chiar dacă are nevoie de secole pentru a îndeplini această lucrare. Când creează, Substanţa pare să se mişte conform liniilor pe care şi le-a stabilit; gândul la un stejar nu duce la apariţia bruscă a unui copac complet dezvoltat, ci pune în mişcare forţe care vor duce la crearea copacului, urmând liniile de creştere prestabilite.
Orice gând al formei, existent în Substanţa Gânditoare, duce la crearea acelei forme, dar mereu, sau aproape mereu, urmând liniile de creştere şi acţiune prestabilite.
Gândul la o casă de o anumită formă, atunci când este imprimată în Substanţă fără Formă, nu duce la crearea pe loc a casei; ci este cauza care dezleagă energiile creative care deja acţionează în domeniul comerţului şi construcţiilor, şi care vor duce la rapida construcţie a casei. Şi dacă nu ar exista canale prin care energia creativă să se manifeste, atunci casa ar fi formată direct din substanţa primordială, fără a mai aştepta încetul proces al lumii organice şi anorganice.
Nici un gând despre o formă nu poate fi imprimat Substanţei Originare, fără ca acel gând să ducă la crearea acelei forme.
Omul este un centru de gândire deci produce gânduri. Toate formele pe care omul le creează cu mâinile sale trebuie întâi să existe în gândurile sale; el nu poate da formă unui lucru fără ca acel lucru să existe întâi ca gând. Şi până acum, omul şi-a limitat eforturile doar la munca mâinilor; el a aplicat munca manuală întregii lumi a formelor, încercând să schimbe sau să modifice cele ce există deja. Nu s-a gândit niciodată să încerce să determine crearea de noi forme prin imprimarea gândurilor sale asupra Substanţei fără formă.
Când omul are un gând-format, el ia material din formele existente în natură şi face o imagine identică formei din gândul său. Până la acel punct, el nu a făcut nici un efort să coopereze cu Inteligenţă fără Formă; să lucreze cu “Tatăl”. El nici nu visează să facă ceea ce “l-a văzut pe Tatăl că face”. Omul şlefuieşte şi modifică formele existente prin munca mâinilor; nu s-a gândit că ar putea produce lucruri din Substanţa fără Formă, comunicându-i acesteia gândurile sale. Noi ne propunem să dovedim că poate să facă acest lucru; să dovedim că orice bărbat sau femeie poate face aşa şi să arătăm şi cum. Ca prim pas, vrem să stabilim trei reguli fundamentale:
Mai întâi, susţinem că există o materie, o substanţă originară fără formă, din care toate lucrurile au fost făcute. Toate elementele sunt doar diverse înfăţişări ale unui acelaşi, unic element; mulţimea de forme ce se găseşte în natura organică sau anorganică sunt doar forme diferite ale aceleiaşi substanţe. Iar această substanţă este materie gânditoare; când are un gând, produce forma acelui gând. Gândul, în substanţă gânditoare, produce formă. Omul este un centru al gândurilor, capabil de gândire originală; dacă omul îşi poate comunica gândul acestei substanţe, el poate determina crearea sau formarea lucrului la care se gândeşte. Ca să rezumăm:

  • Exista o materie gânditoare din care toate lucrurile sunt făcute şi care, în starea sa originară, pătrunde, penetrează şi umple întregul spaţiu din univers.
  •  Un gând în această substanţă Produce lucrul imaginat de acel gând.
  • Omul poate imagina forme ale lucrurilor în gândul său şi, prin imprimarea gândului sau asupra substanţei fără formă, poate determina crearea lucrurilor la care se gândeşte.
Unii mă pot întreba dacă pot dovedi aceste afirmaţii; şi fără să intru în detalii, le răspund că pot, atât prin raţionament, cât şi prin experimentare.
Pornind de la raţionamentul despre formă şi gând, am ajuns la substanţa originară gânditoare; iar de la aceasta, ducând raţionamentul mai departe, am ajuns la puterea omului de a da formă gândului său.
Iar prin experimentare, am descoperit că raţionamentul este adevărat, iar aceasta este cea mai solidă dovadă.
Dacă un singur om, citind această carte, devine mai bogat respectând întocmai ceea ce această carte îl învăţa, aceasta este cea mai bună dovadă a celor afirmate de mine; iar dacă toţi oamenii devin mai bogaţi respectând ceea ce scrie în carte, atunci aceasta este dovada de netăgăduit, până în clipa în care cineva va da greş făcând exact acelaşi lucru. Teoria este adevărată atâta timp cât practica îi dă dreptate; iar această practică nu va da greş, pentru că orice om care face exact ceea ce îl învaţa această carte, se va îmbogăţi.
Am afirmat că cel care acţionează într-un Mod Anume, va deveni bogat; şi pentru a face asta, omul trebuie să fie capabil să gândească într-un anumit fel:


  • Modul fiecăruia de abordare a lucrurilor este rezultatul direct al modului în care gândeşte despre ele.
  •  Pentru a face lucrurile în felul în care îţi doreşti, trebuie să capeţi abilitatea de a gândi în modul în care îţi doreşti; este primul pas către îmbogăţire.
  • A gândi aşa cum îţi doreşti, înseamnă să gândeşti ADEVĂRUL, indiferent de înfăţişarea sa.
Orice om are abilitatea naturală înnăscută de a gândi ceea ce îşi doreşte, dar pentru asta este necesar un efort mult mai mare decât să gândeşti ceea ce îţi sugerează aparenţele. Să gândeşti conform aparenței este uşor; să gândeşti adevărul, indiferent de înfăţişarea sa, cere un efort mult mai mare decât orice altă activitate pe care o poate face omul.
De nici o muncă nu se fereşte omul mai tare decât de a gândi temeinic şi elaborat; este cea mai grea activitate din lume. Cu atât mai grea, atunci când adevărul este contrar aparenţelor. Orice înfăţişare a lucrurilor în lumea vizibilă tinde să producă o formă corespondenţa în mintea care observă; iar asta nu poate fi împiedicată decât păstrând gândul ADEVĂRAT.
Când priveşti înfăţişarea bolii, ea va produce forma bolii în mintea ta şi în cele din urmă şi în corpul tău, dar asta doar până când vei îmbrăţişa gândul adevărului, anume acela că nu există boală; este doar o aparenţă, iar realitatea este sănătatea.
Când priveşti înfăţişarea sărăciei, ea va produce forma sărăciei în mintea ta, dar asta doar până când vei îmbrăţişa adevărul, anume că nu există sărăcie, există doar abundenţă.
Să gândeşti sănătate atunci când eşti înconjurat de aparenta bolii sau să gândeşti bogăţie atunci când în jurul tău este aparenta sărăciei cere multă putere; dar cel care dobândeşte această putere devine un MAESTRU. Poate învinge soarta şi poate avea ceea ce îşi doreşte.
Această putere poate fi obţinută doar înţelegând faptul esenţial care se află în spatele tuturor aparenţelor; acest fapt este că există Substanţa Gânditoare, din care şi prin care au fost create toate lucrurile.
Apoi, trebuie să înţelegem adevărul că orice gând existent în această substanţă devine formă, iar omul care poate imprima gândul său asupra substanţei, poate face ca gândurile să capete formă şi să devină lucruri vizibile.
Când vom realiza aceasta, vom scăpa de orice îndoială sau teamă, pentru că vom şti că putem crea orice dorim să creăm; putem obţine tot ce dorim să avem şi putem deveni tot ce dorim să fim. Ca prim pas către a deveni bogat, trebuie să crezi în trei reguli fundamentale, citate în capitolul anterior. Pentru a le fixă, le repet aici:


  • Exista o materie gânditoare din care toate lucrurile sunt făcute şi care, în starea sa originară, pătrunde, penetrează şi umple toate spaţiile din univers.
  •  Un gând imprimat în această substanţă Produce lucrul imaginat de acel gând.
  • Omul poate forma gânduri în mintea sa şi prin imprimarea acestora asupra substanţei fără formă, poate cauza ca gândul lui să devină creaţie.
Va trebui să laşi la o parte toate celelalte concepte despre univers, altele decât acest concept unic; şi trebuie să insişti asupra lui până când ţi se va fixa în minte şi va deveni modul tău obişnuit de a gândi. Citeşte aceste afirmaţii din nou şi din nou; fixează-ţi fiecare cuvânt în memorie şi meditează asupra lor până când ajungi să crezi cu fermitate în ele. Dacă apare vreo îndoială, alung-o aşa cum ai alunga un păcat. Nu asculta argumente împotriva acestei idei; nu merge la predicile sau prelegerile unde se promovează concepţii opuse. Nu citi reviste sau cărţi care te învaţă altceva; da.că vei avea convingeri amestecate, toate eforturile tale vor fi irosite.
Nu întreba de ce aceste lucruri sunt adevărate şi nici nu te gândi cum ar putea fi adevărate; pur şi simplu, crede pe cuvânt.
Ştiinţa de a deveni bogat începe cu absolută acceptare a acestei credinţe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu