GÂNDUL este puterea creatoare sau forţa motrice care determină forţa creatoare să acţioneze; gândind într-un Mod Anume te vei îmbogăţi, dar nu trebuie să te bazezi doar pe gând şi să nu acţionezi personal. Aceasta este stânca pe care mulţi gânditori ai ştiinţei metafizice eşuează - eşecul de a lega gândul de acţiunea personală.
Omenirea încă nu a atins acel stadiu de dezvoltare, presupunând că el poate fi atins, în care omul să poată crea direct din Materia fără Formă, făcând abstracţie de procesele naturale sau de muncă manuală; omul trebuie nu doar să gândească, ci să completeze puterea gândului cu acţiunea sa personală.
Prin gând poţi determina că aurul care se afla în inima muntelui să fie direcţionat către tine; dar el nu se va extrage, rafina şi turna în monedă de unul singur, după care, rostogolindu-se pe drum, să şi ajungă în portofelul tău.
Sub impulsul puterii Spiritului Suprem, afacerile unor oameni vor fi în aşa fel organizate, încât să extragă aurul pentru tine; alte afaceri ale altor oameni vor fi în aşa fel direcţionate, încât aurul să fie adus către tine, iar tu trebuie să-ţi aranjezi în aşa fel afacerile, încât să fie capabile să primească aurul care vine către tine. Gândul tău face ca toate lucrurile, animate sau inanimate, să conlucreze pentru a-ţi aduce ceea ce-ţi doreşti; dar acţiunea ta personală trebuie să fie de aşa natură încât să şi poţi primi ceea ce-ţi doreşti. Nu trebuie să primeşti ca pe pomană, nici să furi; trebuie să-i dai fiecăruia înapoi mai mult în valoare, decât primeşti tu de la ei în bani.
Folosirea ştiinţifică a gândului constă în formarea unei imagini mentale clare şi distincte a ceea ce-ţi doreşti; reprezintă concentrarea constantă asupra a ceea ce vrei să obţii; şi constă în înţelegerea, cu credinţa şi recunoştinţa, că vei primi ceea ce îţi doreşti.
Nu încerca să-ţi "proiectezi" gândul în vreun mod misterios sau ocult, crezând că el singur poate face lucrurile pentru tine; este un efort irosit, care îţi va slăbi puterea de a gândi sănătos.
Cum te poate ajuta gândul să te îmbogăţeşti, a fost pe larg explicat în capitolele precedente; credinţa şi hotărârea ta imprima viziunea pe care o ai asupra Materiei fără Formă, care are ACEEAŞI DORINŢĂ DE A DEZVOLTA VIAŢA, PE CARE ŞI TU O AI; iar aceasta viziune, primită de la tine pune în mişcare toate forţele creatoare, CARE ACŢIONEAZĂ ÎN MODUL LOR NATURAL, dar direcţionate către tine.
Nu este rolul tău să ghidezi sau să supraveghezi procesul creator; tot ce ai de făcut este să-ţi formezi şi să păstrezi acea viziune, să rămâi fidel scopului tău şi să-ţi menţii credinţa şi recunoştinţa.
Dar trebuie să acţionezi într-un Mod Anume pentru a lua ce este al tău, atunci când vine către tine; aşa încât să primeşti lucrurile care există în viziunea ta şi să le pui la locul potrivit pe măsură ce apar.
Cu siguranţă poţi vedea cât de adevărate sunt aceste afirmaţii. Când lucrurile vin către tine, ele vor fi în mâinile altor oameni, care îţi vor cere un echivalent pentru ele.
Şi tu poţi obţine ce este al tău, dându-le acelor oameni ce li se cuvine.
Bineînţeles că portofelul tău nu se va transforma în punguţa magică ce nu se goleşte niciodată, fără ca tu să mişti un deget.
Acesta este punctul crucial în ştiinţa de a deveni bogat; chiar aici, unde gândul se combină cu acţiunea personală. Există mulţi oameni care, conştient sau nu, pun în mişcare forţele creatoare prin forţa şi persistenţa dorinţelor lor, dar rămân săraci pentru că nu pot să primească lucrurile pe care le doresc, atunci când vin.
Prin gând, lucrul pe care îl doreşti este adus către tine; prin acţiune îl primeşti.
Oricare ar trebui să fie acţiunea ta, este clar că trebuie să acţionezi ACUM. Nu poţi acţiona în trecut şi este esenţial pentru claritatea mentală a viziunii tale să elimini trecutul din gânduri. La fel, nu poţi acţiona în viitor, pentru că viitorul încă nu este aici. Şi nu poţi şti cum vei acţiona în vreo circumstanţă viitoare, până când acea circumstanţă nu se produce.
Doar pentru că nu ai afacerea pe care o consideri potrivită sau nu eşti în mediul potrivit acum, nu înseamnă că trebuie să amâni acţiunea până când vei avea afacerea sau mediul potrivit. Şi nici nu pierde timpul, acum în prezent, gândindu-te cum poţi să acţionezi mai bine în vreo posibilă urgenţă viitoare; ai credinţa că vei şti să te descurci cu acea urgenţă, atunci când va apărea.
Dacă acţionezi în prezent cu mintea la viitor, mintea ta va fi împărţită şi îi va lipsi eficienta.
Îndreaptă-ţi întreaga atenţie a minţii către acţiunea prezentă.
Nu trimite impulsul creativ către Materia Originară, iar apoi să stai şi să aştepţi rezultatele; pentru că nu le vei obţine niciodată. Acţionează acum. Nu va exista niciodată un alt moment mai potrivit decât momentul prezent. Şi dacă vei vrea să fii pregătit vreodată să primeşti ceea ce ţi-ai dorit, trebuie să începi acum.
Acţiunile tale, oricare ar fi acelea, este bine să se realizeze în afacerea sau serviciul tău prezent şi asupra persoanelor sau lucrurilor din mediul tău actual.
Nu poţi acţiona acolo unde nu te afli; nu poţi acţiona acolo unde ai fost sau acolo unde vei fi; poţi acţiona doar în locul în care eşti acum.
Nu-ţi bate capul dacă munca de ieri a fost bine făcută sau prost făcută; fă treaba de astăzi cât mai bine. Şi nu încerca să faci acum treaba pentru mâine; vei avea destul timp pentru ea când va sosi momentul.
Să nu încerci, prin mijloace oculte sau mistice, să acţionezi asupra unor persoane sau lucruri la care nu poţi ajunge.
Nu aştepta o schimbare de mediu pentru ca să acţionezi; schimbă tu mediul prin acţiunile tale.
Poţi acţiona asupra mediului în care eşti acum, aşa încât acesta să se schimbe cu unul mai bun.
Păstrează în minte cu credinţa şi hotărâre viziunea ta într-un mediu mai bun, dar acţionează asupra mediului prezent cu toată inima, cu toată puterea, cu toată mintea.
Nu pierde timpul visând cu ochii deschişi sau construind castele de nisip; fii una cu viziunea ta şi acţionează ACUM.
Nu-ţi închipui că primul tău pas către bogăţie va fi vreo acţiune neobişnuită, ciudată sau remarcabilă. Este foarte probabil că, măcar pentru o perioadă, acţiunile tale vor fi tot aceleaşi ca şi cele pe care le făceai în trecutul apropiat; dar vei începe să le faci într-un Mod Anume, care te va ajuta să devii bogat.
Dacă ai o afacere şi simţi că nu este cea potrivită, nu aştepta să acţionezi până când apare afacerea cea bună.
Nu te simţi descurajat şi să te plângi pentru că nu ţi-ai găsit locul. Nimeni niciodată nu a fost atât de nepotrivit încât să nu-şi găsească locul său, sau n-a avut vreo afacere atât de proastă încât să nu-şi poată găsi afacerea potrivită.
Vizualizează-te în afacerea care ţi se potriveşte, cu hotărârea de a o găsi şi cu credinţa că aşa va fi, şi acolo vei ajunge; dar ACŢIONEAZĂ în afacerea de acum. Foloseşte-o ca pe un mijloc de a ajunge la afacerea potrivită şi foloseşte mediul actual că pe un vehicul pentru a ajunge într-un mediu mai bun. Viziunea ta asupra afacerii potrivite, atunci când este păstrată cu credinţa şi hotărâre, va face că Supremul să mişte acea afacere către tine; iar acţiunea ta, dacă este îndeplinită într-un Mod Anume, te va ghida pe tine către acea afacere.
Dacă eşti salariat şi simţi că trebuie să schimbi locul de muncă, pentru ca să obţii ceea ce ţi-ai dorit, nu te limita doar "să proiectezi" gândul tău în spaţiu şi să aştepţi ca el să-ţi aducă un alt job. Cel mai probabil asta nu se va întâmpla.
Ceea ce trebuie să faci, este să te vizualizezi pe tine la locul de muncă dorit, în timp ce ACŢIONEZI cu hotărâre şi credinţă chiar la locul de muncă actual; doar aşa vei obţine ce-ţi doreşti.
Viziunea şi credinţa ta vor pune în mişcare forţele creatoare ca să ţi-l aducă mai aproape, iar acţiunea ta va face că forţele din mediul înconjurător să te ducă pe tine către jobul visat. În încheierea acestui capitol, vom mai adauga o altă afirmaţie celor deja enunţate:
- Exista o substanţă gânditoare din care toate lucrurile sunt făcute şi care, în starea sa originală, pătrunde, penetrează şi umple toate spaţiile universului.
- Un gând, în această substanţă, produce chiar lucrul imaginat de acel gând.
- Omul poate imagina lucruri în gândul său şi, prin imprimarea acestor gânduri asupra materiei fără formă, poate face că gândurile acestea să devină creaţie.
- Dar pentru a face asta, omul trebuie să treacă de la gândirea competitivă, la cea creativă; trebuie să-şi formeze o imagine mentală clară a lucrurilor pe care le doreşte şi să păstreze această imagine în gândurile sale, împreună cu HOTĂRÂREA de a obţine ce-şi doreşte şi cu CREDINŢA neclintită că le va obţine, închizându-şi mintea faţă de orice alte tendinţe care l-ar putea devia de la scopul său, care ar putea să-i înceţoşeze viziunea sau să-i clatine credinţa.
- Ca să poată primi ce-şi doreşte atunci când îl obţine, omul trebuie să acţioneze ACUM asupra oamenilor şi lucrurilor din mediul lui actual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu