Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 8 februarie 2012

OMUL CARE PROGRESEAZĂ

CEEA CE am spus în precedentul capitol se aplică la fel de bine şi angajaţilor şi celor care au propriile afaceri.
Indiferent că eşti doctor, profesor sau preot, dacă poţi ajuta pe ceilalţi să îşi dezvolte viaţa şi să îi sensibilizezi cu privire la acest lucru, ei vor fi atraşi către tine, iar tu te vei îmbogăţi. Medicul care se imaginează un vindecător de succes, şi care lucrează cu credinţa şi hotărâre pentru completă îndeplinire a acelei imagini, aşa cum am descris în capitolele precedente, va ajunge atât de aproape de Sursa Vieţii încât va avea un succes extraordinar; nenumăraţi pacienţi se vor îndrepta către el.
Nimeni nu are o mai bună ocazie de a pune în practică învăţăturile din această carte, decât cel care practică medicină; nu contează la ce şcoli a învăţat, pentru că toate au un ţel comun - vindecarea - şi toţi vor să îl atingă. În medicină, Omul Progresist, cel care are în minte o imagine clară despre sine ca vindecător de succes, şi care urmează regulile cu credinţă, hotărâre şi recunoştinţă, va vindeca orice caz curabil de care se ocupă, indiferent ce fel de remedii foloseşte.
În domeniul religiei, lumea are mare nevoie de preoţi care să îi înveţe pe credincioşi adevărata ştiinţă a vieţii abundente. Cel care stăpâneşte detaliile ştiinţei de a deveni bogat, împreună cu ştiinţele asociate: de a fi sănătos, de a te simţi minunat, de a câştiga dragostea, şi care predică din amvon aceste lucruri, nu va fi lipsit niciodată de congregaţia sa. Aceasta este evanghelia de care lumea are nevoie; vă aduce dezvoltarea vieţii, iar oamenii o vor asculta cu plăcere şi îl vor sprijini pe cel care le-o aduce.
În zilele noastre, avem nevoie de o demonstraţie a ştiinţei vieţii direct de la amvon. Avem nevoie nu numai de preoţi care să ne spună cum să procedăm, ci şi să ne arate prin exemplul personal cum s-o facem. Avem nevoie de preoţi care să dorească ei înşişi să fie bogaţi, sănătoşi, măreţi şi iubiţi, care să ne înveţe şi pe noi cum să obţinem aceste lucruri; iar când aceşti preoţi vor apărea, cu siguranţă vor avea enoriaşi mulţi şi loiali.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru dascălul care poate să le inspire copiilor credinţa şi scopul unei vieţi în dezvoltare. Acela nu va rămâne niciodată "fără slujbă". Şi orice învăţător care are credinţă şi hotărâre, le poate transmite şi învăţăceilor săi; nu are cum să nu le transmită, pentru că ele sunt parte din viaţa şi practica sa.
Ceea ce este valabil pentru învăţător, preot şi doctor, este adevărat şi pentru avocat, dentist, agent imobiliar sau de asigurări - pentru toţi.
Puterea mentală combinată cu acţiunea personală, pe care le-am descris mai înainte, sunt infailibile; nu pot da greş. Orice bărbat sau femeie care urmează constant aceste instrucţiuni, cu perseverenţă şi exactitate, se va îmbogăţi. Legea Dezvoltării Vieţii operează cu certitudine matematică, la fel ca legea gravitaţiei; a deveni bogat este o ştiinţă exactă.
Salariatul va descoperi că toate aceste lucruri sunt adevărate atât pentru el, cât şi pentru toate celelalte categorii menţionate anterior. Să nu crezi că nu ai nici o şansă să te îmbogăţeşti, numai pentru că lucrezi undeva unde nu există vreo şansă aparenţa de avansare, unde salariile sunt mici şi viaţa scumpă. Formează-ţi o viziune mentală clară a ceea ce îţi doreşti şi acţionează cu credinţa şi hotărâre.
Fă, în fiecare zi, tot ceea ce poţi şi îndeplineşte fiecare etapă a muncii tale, astfel încât să ai succes; pune în tot ceea ce faci puterea succesului şi hotărârea de a te îmbogăţi.
Dar nu o face doar pentru a-ţi flata patronul sau superiorii, în speranţa că ei vor observa ce muncă bună ai făcut şi te vor promova; este puţin probabil să o facă.
Cel care este doar un "bun" muncitor, făcându-şi treaba cât de bine se pricepe şi este mulţumit cu aceste lucruri, este preţuit de patronul său; iar patronul nu are nici un interes să-l promoveze, este mult mai valoros acolo unde se află.
Pentru a fi sigur că promovezi, e nevoie de ceva mai mult decât să devii prea bun pentru locul de muncă actual.
Omul care va promova cu siguranţă este acela care a devenit prea bun pentru locul său şi care are o idee clară despre ceea ce vrea să devină; care ştie că poate deveni ceea ce îşi doreşte şi care este hotărât să FIE ceea ce vrea să fie.
Nu încerca să fii prea bun pentru locul în care te afli, pentru a-i face pe plac patronului tău; fă-o pentru a progresa tu însuţi. Păstrează credinţa şi scopul dezvoltării în timpul orelor de muncă, după serviciu şi înainte de serviciu. Păstrează-le în aşa mod încât fiecare persoană care vine în contact cu tine, fie că e maistrul, fie că e un coleg muncitor sau doar un amic, să simtă puterea scopului radiind din tine; aşa încât fiecare să ia de la tine puterea de a progresa şi de a se dezvolta. Oamenii vor fi atraşi către tine, şi chiar dacă acum nu există vreo posibilitate de promovare în actualul loc de muncă, foarte curând ţi se va ivi o ocazie să te angajezi în altă parte.
Există această Putere care nu pregetă să îi ofere ocazii Omului care Progresează şi care respectă legile.
Dumnezeu nu se poate abţine să te ajute, dacă acţionezi într-un Mod Anume; El face asta pentru a se ajuta pe Sine.
Nu există nici o împrejurare în viaţa ta socială sau profesională actuală care să te ţină la niveluri inferioare. Dacă nu te poţi îmbogăţi lucrând pentru trusturile siderurgice, te poţi îmbogăţi muncind o fermă de 5 hectare; şi dacă începi să acţionezi într-un Mod Anume, cu siguranţă vei evada din "ghearele" trustului siderurgic şi vei ajunge la ferma ta sau oriunde vei dori să fii.
Dacă mii de angajaţi ai trustului siderurgic vor intra pe Acea Cale, curând trustul se va găsi într-o situaţie disperată; va fi nevoit ori să le ofere muncitorilor săi mai multe oportunităţi, ori va fi forţat să intre în faliment. Nimeni nu este obligat să muncească pentru trusturi; acestea îi pot ţine pe oameni în aceste situaţii nefericite doar atâta timp cât ei nu au habar de ştiinţa de a deveni bogaţi sau sunt prea comozi pentru a o pune în practică.
Începe să gândeşti şi să acţionezi în acest fel şi credinţa şi scopul tău te vor ajuta să vezi mai uşor orice ocazii pentru îmbunătăţirea condiţiei tale.
Aceste ocazii vor veni rapid pentru că Supremul, care lucrează în Toate, şi lucrează şi pentru tine, le va aduce înaintea ta.
Nu aştepta ca o ocazie să îndeplinească toate condiţiile; când ţi se oferă o oportunitate de a avansa şi te simţi atras către ea, urmeaz-o. Va fi primul pas către o altă ocazie, mai bună.
În acest univers, nu există lipsă de ocazii pentru cel care trăieşte o viaţă în continuă dezvoltare.
Felul în care este alcătuit universul face ca toate lucrurile să-i aparţină şi să lucreze pentru binele lui; iar el cu siguranţă se va îmbogăţi dacă gândeşte şi acţionează într-un Mod Anume. Deci cei care lucrează pentru un salariu să studieze cu mare atenţie această carte şi să acţioneze cu încredere aşa cum aceasta îi îndrumă; nu vor greşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu