Faceți căutări pe acest blog

joi, 2 februarie 2012

CUM SĂ-ŢI FOLOSEŞTI VOINŢA

Pentru a te îmbogăţi în mod ştiinţific, nu ai nevoie să-ţi încerci puterile asupra altor lucruri, în afara persoanei tale.
Oricum, nu ai dreptul să faci asta.
Nu este corect să încerci să-ţi exerciţi voinţa asupra altor oameni, pentru a-i determina să facă aşa cum doreşti tu.
Este la fel de greşit să forţezi oamenii prin putererea minţii, pe cât este de greşit să o faci prin puterea fizică. Dacă a obliga pe cineva prin forţa fizică să facă ceva pentru tine înseamnă a-l reduce la stadiul de sclav, a obliga pe cineva prin puterea mentală reprezintă exact acelaşi lucru; singura diferenţă stă în metodă. Dacă a lua lucruri de la oameni prin forţa fizică înseamnă furt, tot furt este să iei prin forţă mentală; nu este nici o diferenţă de principiu.
Nu ai dreptul să-ţi exerciţi voinţa asupra altei persoane, chiar dacă e "spre binele acesteia"; pentru că nu poţi şti care este binele său. Ştiinţa de a deveni bogat nu cere ca tu să aplici forţa sau voinţa ta asupra altei persoane, în orice mod ar fi. Nu este deloc necesar să faci asta; dimpotrivă, orice încercare de a-ţi exercita voinţa asupra altora nu va face decât să te îndepărteze de la scopul tău.
La fel, nu este nevoie să-ţi aplici voinţa asupra lucrurilor, pentru a le face să vină spre tine.
Asta ar însemna pur şi simplu să-I forţezi mâna Domnului, ceea ce ar fi prosteşte şi inutil, ca să nu mai spun că ar fi lipsit de orice respect.
Nu ai nevoie să-l obligi pe Dumnezeu să-ţi dea lucruri bune, la fel cum nu ai nevoie să-ţi foloseşti puterea voinţei pentru a face soarele să răsară.
Nu e necesar să-ţi foloseşti voinţa pentru a cuceri o zeitate ostilă sau pentru a obliga forţe rebele şi încăpăţânate să-ţi facă ţie pe plac.
Materia Gânditoare este prietena ta şi este mai nerăbdătoare să îţi dea ce îţi doreşti, decât eşti tu să primeşti.
Pentru a deveni bogat, nu ai decât să-ţi foloseşti puterea voinţei asupra ta.
Numai când vei şti ce să gândeşti şi ce să faci, atunci şi doar atunci va trebui să-ţi foloseşti puterea voinţei asupra ta, pentru a acţiona în mod corect. Aceasta este modalitatea legitimă de a folosi puterea voinţei, pentru a obţine ce vrei - pentru a te ţine pe tine pe calea cea corectă. Foloseşte-ţi voinţa pentru a te păstra pe tine gândind şi acţionând într-un Mod Anume.
Nu încerca să-ţi proiectezi voinţa sau gândurile sau mintea în spaţiu, pentru a "influenţa" lucrurile sau oamenii.
Ţine-ţi mintea acasă; acolo poate realiza mai multe decât oriunde.
Foloseşte-o pentru a forma acea imagine mentală a ceea ce-ţi doreşti şi pentru a păstra acea viziune cu credinţa şi hotărâre; şi foloseşte-ţi mintea ca să lucreze pe Calea cea Corectă.
Cu cât sunt mai stabile şi mai neclintite credinţa şi hotărârea, cu atât mai repede vei deveni bogat, pentru că vei imprima asupra Substanţei doar influenţe pozitive; şi nu vei anula acest efect transmiţându-i gânduri negative.
Imaginea dorinţelor tale, păstrată cu credinţă şi hotărâre, este preluată de Materia fără Formă şi, prin ea, dorinţa ta penetrează la mari distanţe - prin tot universul, din câte cunosc eu.
Pe măsură ce această imprimare se propagă, toate lucrurile sunt puse în mişcare pentru realizarea dorinţei tale; orice fiinţă sau lucru, toate cele încă necreate, toate sunt direcţionate pentru a crea ceea ce tu doreşti. Toate forţele încep să fie exercitate în acea direcţie; toate lucrurile încep să se mişte către tine. Mintea oamenilor, de oriunde, este influenţată către a face lucrurile necesare realizării dorinţelor tale; şi ei lucrează pentru tine, fără să ştie.
Poţi verifica asta imprimând ceva negativ asupra Materiei fără formă. Îndoiala sau necredinţa cu siguranţă vor face ca lucrurile să se îndepărteze de tine, la fel de sigur cum credinţa şi hotărârea le fac să se îndrepte către tine. Doar prin neînţelegerea acestui fenomen se explică de ce dau greş cei care încearcă să folosească "ştiinţa mentalului" pentru a se îmbogăţi. Orice oră, orice clipă pe care o petreci cu îndoială şi teamă, cu îngrijorare, cu lipsa de credinţă, pune în mişcare un curent care îndepărtează de la tine Materia inteligentă. Numai şi numai cei care cred îşi vor vedea promisiunile împlinite. Ai observat cât de insistent a fost Iisus asupra acestui punct al credinţei; acum înţelegi de ce.
Şi pentru că credinţa este atât de importantă, trebuie să-ţi controlezi gândurile; şi cum convingerile tale sunt modelate într-o mare măsură de lucrurile pe care le vezi şi la care gândeşti, este foarte important să-ţi controlezi atenţia.
Şi iată unde intră în scenă puterea voinţei; pentru că doar prin voinţă vei putea controla lucrurile asupra cărora îţi vei concentra atenţia.
Dacă vrei să devii bogat, nu trebuie să studiezi sărăcia.
Nu poţi realiza un lucru, gândindu-te la opusul lui. Sănătatea nu poate fi obţinută studiind bolile şi gândindu-te la ele; credinţa nu poate fi promovată studiind şi gândindu-te la păcate; şi la fel, nimeni nu s-a îmbogăţit gândindu-se şi studiind sărăcia.
Medicina ca ştiinţă a bolii a contribuit la propagarea bolii; religia, studiind păcatul, a dus la promovarea sa, iar economia, că studiu al sărăciei, va umple lumea cu sărăcie şi neîmplinire.
Nu vorbi despre sărăcie; nu o studia şi nu-ţi umple mintea cu ea. Nu te gândi care sunt cauzele ei; tu nu ai nimic de-a face cu ele.
Ceea ce te interesează este leacul.
Nu-ţi pierde timpul cu opere caritabile sau mişcări filantropice; caritatea nu face decât să perpetueze sărăcia, pe care vrea s-o stârpească.
Nu susţin că trebuie să ai inimă de piatră şi să fii dur, să refuzi să asculţi strigătul de ajutor; dar nu trebuie să încerci să elimini sărăcia pe căi convenţionale. Pune sărăcia în urma ta, lasă la spate tot ceea ce ţine de ea şi mergi pe calea ta.
Îmbogăţeşte-te; acesta este cel mai bun mod de a-i ajuta pe cei săraci.
Şi nu poţi păstra imaginea mentală care te va face bogat, dacă îţi umpli mintea cu imagini ale sărăciei. Nu citi cărţi sau lucrări despre cazul cutare care a sărăcit, sau cât de greu se descurcă nu ştiu ce chiriaşi, sau despre ororile sclaviei copiilor. Nu citi nimic care să îţi umple mintea cu imaginile întunecate ale sărăciei şi suferinţei.
Nu îi ajuţi cu nimic pe cei săraci dacă afli despre aceste lucruri; şi nici informarea pe scară largă despre aceste lucruri nu ajută la eradicarea sărăciei.
Ceea ce ajută, este să nu ai aceste imagini ale pauperităţii în minte, ci să oferi imagini ale bogăţiei celor săraci.
Şi să nu crezi că îi abandonezi pe cei săraci în mizeria lor, atunci când refuzi ca mintea ta să se umple cu imagini ale acelei sărăcii.
Sărăcia poate fi eliminată, dar nu prin creşterea numărului oamenilor bogaţi care se gândesc la cei săraci, ci prin creşterea numărului săracilor care se gândesc cu credinţă la îmbogăţire.
Cei săraci nu au nevoie de filantropie; ei au nevoie de inspiraţie. Actele de caritate le aduc doar o bucată de pâine, care să îi ţină în viaţă în mizeria lor sau le oferă puţină distracţie pentru a-i face să uite, timp de o oră sau două; dar inspiraţia îi va face să se ridice deasupra mizeriei vieţii. Dacă vrei să-i ajuţi pe cei săraci, demonstrează-le că poţi deveni bogat; arată-le asta devenind tu însuţi bogat.
Singurul mod în care sărăcia va fi cu adevărat eradicată, este să creştem numărul celor care pun în practică învăţăturile din această carte.
Oamenii trebuie învăţaţi să devină bogaţi prin creaţie, nu prin competiţie.
Fiecare om care se îmbogăţeşte prin competiţie dărâma în urma lui scara pe care a urcat şi îi blochează pe ceilalţi pe un nivel inferior; dar fiecare om care devine bogat prin creaţie, deschide o cale pe care îl vor urma mii de alţi oameni, inspiraţi de exemplul lui să facă la fel.
Nu eşti lipsit de inimă sau de sentimente atunci când refuzi să compătimeşti săracii, să studiezi şi să citeşti despre sărăcie, să gândeşti sau să vorbeşti despre ea, să asculţi pe alţii care numai despre asta vorbesc. Foloseşte-ţi puterea voinţei pentru a te ţine DEPARTE de subiectul sărăcie şi pentru a-ţi ţine mintea fixată cu credinţă şi hotărâre asupra a ceea ce-ţi doreşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu